Tranzacţia

Era în după masa unei zile obişnuite de lucru şi conform uzanţelor cotidiene îmi duceam veacul pe la servici, rezolvând ba una, ba alta. La un moment dat m-am apucat să citesc Evenimentul de Iaşi, cel mai tare oficios de anunţuri de mică publicitate din zonă, făcem acest lucru destul de des, mă uitam după maşini, după televizoare, după aparatură electronică, după cine mai ştie ce şi bineînţeles după căţei.

Deodată am văzut un anunţ cu ceva în genul "...vând pui de rottweiler, 7 luni la persoane iubitoare de animale...". Nu ştiu exact de ce, dar am fost impresionat, în acelaşi timp m-am gândit la Klara, în adâncul sufletului nu mi se părea corect să ne luăm un câine după ce ea avea să plece pentru mulţi ani în Japonia. Am sunat l-a numărul indicat, am vorbit cu o domnişoară şi am aflat că renunţă la căţel din cauză că urmează să plece undeva prin ţările arabe şi din cauza căldurii nu-l poate lua. Numai ştiu exact cum am stabilit preţul, dar ne-am înţeles cu 80 de dollari. Gabi avea cei 40 strânşi dinainte, iar eu urma să pun restul...

Toate bune şi frumoase, dar încă nu aveam acceptul direct al şefului nostru, aşa că am sunat acasă, am vorbit cu soţia mea Carmen şi am primit acceptul. Am sunat din nou la numărul indicat, să stabilim ce şi cum, orele erau destul de înaintate, eu personal mă gândeam să facem tranzacţia a doua zi. Domnişoara Geanina a insistat să mergem să vedem căţelul chiar în seara aceea, deci am tras o fugă până acasă, am luat fetele şi am plecat la drum. Cu domnişoara Geanina ne-am întâlnit la Super Copou şi de acolo am mers mai departe până undeva prin Horleşti, la un medic veterinar care avea acolo o pensiune canină. 

Ţin minte că am ajuns undeva pe un imaş, în spatele caselor, iar acolo am văzut mai mulţi câini, câţiva ciobăneşti româneşti, un boxer şi un pui de rottweiler. Aici trebuie să amintesc că în ciuda unei anumite experienţe legate de câini, până nu l-am văzut nu am realizat exact cât de mare este un pui trecut de 7 luni. Oricum, ne-am uitat la el, era vesel şi jucăuş ca orice pui, ştia şi câteva comenzi, venea la tine dacă îl chemai şi era bucuros nevoie mare. Am întrebat fetele, pe fiecare în parte, dacă le place căţelul şi dacă îl luăm? Răspunsul unanim a fos DA. Acum nu mai ştiu exact dacă le-a plăcut aşa de mult căţelul sau au vrut să fie sigure că nu ne răzgindim, dacă amânăm pe altă dată.

Aşa a fost să fie. I-am pus zgarda şi lesa. L-am suit în portbagajul maşinii şi am luat direcţia înspre acasă. La Super Copou domnişoara Gianina a coborât după ce i-am dat banii, iar noi "fuga" acasă cu noua achiziţie...

Apropo, am uitat să amintesc şi aici, fiinţa care a întrat într-o seară de 18 septembrie 2002 în casa noastră de pe strada Văscăţeanu, se numeşte BO de la AIBO (Artificial Inteligence roBOt) un căţel robot japonez produs de firma Sony. BO, sau tot mai rar AIBO, de fapt în pedigree se numeşte ATOM, din cauză că face parte din primul cuib al mamei sale Amira.

Bine bine, dar m-am îndepărtat de subiect, de fapt aunci când am ajuns acasă Carmen a rămas un pic suprinsă de mărimea caţelului, iar bunica Lucia chiar s-a supărat şi a zis că se mută, dacă îl păstrăm... Deci o cam "băgasem pe mânecă" ca să mă exprim mai plastic, toată lumea era un pic tensionată, noroc că era cineva pe la noi prin vizită şi sentimenetele nu se puteau exprima chiar liber. Cel mai fericit dintre toţi era el noul membru al familiei, alerga prin toată casa, se gudura pe lângă cine apuca.

Şi mai este şi azi bucuros de fiecare dat când vine cineva la noi! De altfel una din cele mai mari pedepse pentru el, este să fie închis într-o cameră atunci când avem musafiri...